Peste 200.000 de persoane au tranzitat sâmbătă, 2 martie, punctele de trecere a frontierei.
Cele mai multe persoane au fost înregistrate pe sensul de intrare în România.
Sâmbătă, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, peste 207.700 de persoane, cetățeni români și străini, şi aproximativ 59.100 de mijloace de transport.
Pe sensul de intrare în România au fost 107.287 de persoane, dintre care 9.328 de cetăţeni ucraineni.
Pe de altă parte, potrivit Poliției de frontieră, din 10 februarie 2022, înainte de începerea conflictului din țara vecină, până sâmbătă, la nivel naţional, au intrat în România 7.449.089 cetăţeni ucraineni.
În plus, săptămâna trecută, șeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (IPTF) Sighetu Marmaţiei, Florin Coman, a declarat peste 9.000 de ucraineni au trecut ilegal granița de nord a României în ultimii doi ani, de la izbucnirea războiului.
„Peste 9.000 de cetăţeni ucraineni au trecut ilegal frontieră de nord, în doi ani de zile, de când a început războiul. În anul 2023 au fost înregistrate 2.043 cazuri de trecere frauduloasă a frontierei de stat din Ucraina în România, în care au fost implicaţi 3.868 cetăţeni ucraineni, din care 1.596 pe raza judeţului Maramureş, 1.726 pe raza judeţului Suceava şi 546 la graniţa judeţului Satu Mare cu Ucraina. În momentul depistării, aceştia au solicitat protecţie temporară. Din totalul detecţiilor la frontiera verde, 97,24% sunt cetăţeni ucraineni. La valorile de mai sus se adaugă un număr de 95 de cetăţeni ucraineni care au fost depistaţi în timp ce încercau să treacă fraudulos din România în Ungaria”, a precizat Florin Coman, citat de Agerpres.
Citește AICI mai multe despre acest subiect.